Facultatea de Inginerie în Limbi Străine (FILS), din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA din București, deschide sesiunea a II-a de admitere la programul de masterat Artificial Intelligence for Engineering (AIE), cel mai nou program FILS dedicat inteligenței artificiale și aplicațiilor sale în inginerie și industrie.
AIE este un program bilingv (engleză și franceză), cu o durată de 2 ani, care acoperă domenii precum machine learning, deep learning și LLM-uri, data engineering, cloud & edge AI, digital twins, MLOps, automatizare și securitate a sistemelor AI – toate aplicate pe probleme reale de inginerie. Admiterea se face pe bază de interviu.
Calendar admitere – iulie 2026:
- Înscrieri: 30.06 – 11.07.2026
- Evaluare (interviu): 13.07.2026
- Rezultate: 13.07 – 16.07.2026
- Înmatriculare: 13.07 – 25.07.2026
Înscrierile se fac online pe platforma de admitere: admitere.pub.ro
Detalii complete despre program, curriculum și admitere găsești aici: https://fils.upb.ro/en/aie/
